Lucruri mici ca importanta

Multe lume spune ca femeile cauta cearta si in cele mai mici amanunte. Poate ca asa facem uneori, atunci cand multimea de mici amanunte tind sa faca parte dintr-o privire de ansamblu.

In cele mai multe casatorii, femeile renunta la numele lor de familie si il pastreaza pe al barbatului iubit. De foarte multe ori acest lucru este o declaratie in plus de iubire, mai ales cand exista nume ciudate, bizare sau chiar...ofensatoare.

Mi-a fost ciudat sa observ, in primii ani, ca identitatea mea e imputinata, diminuata. Pe invitatiile de la nunta de multe ori scrie "Familia Sandu", dar uneori am vazut si "Familia Adrian Sandu". Nu mi se pare corect: daca e familie, inseamna ca macar doi oameni cu drepturi egale, cel putin legal daca nu din alte puncte de vedere, sunt implicati, legati, fixati in acea casatorie. Daca scrii numele unuia, gaseste-ti timp pentru a le trece numele la amandoi.

Multe dintre cadourile pe care le-am primit aveau pe eticheta numele nostru. Numarul etichetelor pe care numele meu era scris primul poate fi numarat pe degete. Chiar si atunci cand acel cadou era mai mult pentru mine decat pentru el.

Intre multimea de lucruri mici pe care le pastrez pentru a fi adunate intr-un volum al amintirilor am si o astfel de eticheta: numele meu inaintea lui, dovada ca acel cadou mi-a fost mai intai si intai adresat mie.

Cel mai ciudat exemplu este ca si familia mea, atunci cand vorbeste de noi, in enumerare tot el e primul pe lista.

In romanul lui Michael Koyta, "Doreste-ti noaptea", personajul feminin Nora renunta la logodna de trei ani pentru a nu deveni un accesoriu. Pentru ca in introducerea pe care o face logodnicul prietenilor sai spune doar "V-o prezint pe logodnica mea." Iar ea asteapta o virgula si introducerea numelui ei, completare care nu mai vine.

Sunt sotiile accesorii? Sunt sotii accesorii?